Birourile de îmbarcare se află în holurile de plecare din Terminalul 1 și Terminalul 2. Ca să te poți îmbarca, trebuie să ai: un bilet (pe hârtie sau electronic), voucher sau cod de rezervare, un document de identitate și viză dacă zbori într-o țară care solicită așa ceva. Birourile de îmbarcare sunt deschise de obicei cu două ore înainte de decolare și se închid cu 30 de minute înainte de plecare. Aeroportul din Praga recomandă să afli de fiecare dată orele exacte de deschidere ale birourilor pentru un anume zbor.
La biroul de îmbarcare, predai bagajul, etichetat pentru destinație, primești un permis de trecere cu un loc în avion și un tichet pentru bagaj. Apoi, te deplasezi către poarta de securitate sau către verificarea pașaportului.
Bagajele prea grele
Când călătorești cu bagaj non-standard sau supradimensionat, cum ar fi umbrele, strollere, cărucioare de copii, biciclete, schiuri, plăci de surfing, sau cutii, trebuie să aranjezi gestionarea acestui bagaj cu un agent înainte de a așeza la biroul de îmbarcare. Bagajul va trece la un birou special cu eticheta „BAGAJ NON-STANDARD”. Aceste birouri se află în holurile de plecare din Terminalele 1 și 2. Dacă plănuiești să îți îmbarci singur bagajul non-standard, îți recomandăm să contactezi mai întâi linia aeriană (sau agentul de turism pentru zborurile charter) pentru a discuta gestionarea, întrucât aceasta s-ar putea să fie subiectul unor condiții de transport speciale.
Îmbarcare pe internet
Dacă ai un bilet electronic, unele companii aeriene oferă opțiunea îmbarcării electronice direct de acasă sau de la birou cu 48 până la 3 ore înainte de decolare, conform standardelor respectivei linii aeriene. Mai jos, este o listă cu companiile aeriene ce oferă posibilitatea îmbarcării electronice. Îmbarcarea electronică este un mod simplu de a câștiga timp, pe care îl vei putea petrece într-un mod mai plăcut la Aeroportul din Praga.
Airlines with Online check-in possibility:
Check-in prin intermediul telefonului mobil
Check-in-ul prin intermediul telefonului mobil este o altă metodă modernă prin care pasagerii îşi pot face verificările de zbor.
Tot ce aveţi nevoie este un telefon mobil cu conexiune la internet. De pe site-urile companiilor selectate, care susţin această formă de check-in, veţi primi un cod de bare bidimensional, direct pe telefonul mobil sub forma unui SMS, MMS sau e-mail. La aeroport, plasaţi doar codul primit într-un dispozitiv special şi vă veţi putea îmbarca pentru zbor.
Acest serviciu revoluţionar satisface în mod complet necesităţile şi cerinţele de viteză, independenţă şi flexibilitate.
Airlines with mobile phone check-in possibility:
Aer Lingus |
Aeroflot |
Air France |
Austrian Airlines |
British Airways |
Brussels Airlines |
ČSA |
Emirates |
Finnair |
Germanwings |
Iberia |
KLM |
LOT |
Lufthansa |
Swissair |
TAP Portugal |
Volotea |
Vueling |
Wizzair |
Chioșcuri automate de îmbarcare
Pasagerii care preferă această formă de îmbarcare pot folosi 16 chioșcuri în Terminalul 2 și 9 chioșcuri în Terminalul 1. Îmbarcarea automată este posibilă doar dacă călătorești cu una dintre următoarele companii aeriene: Aeroflot, Air France, Austrian airlines, Brussels Airlines, ČSA, Delta Airlines, Finnair, Iberia, KLM, Lufthansa, Turkish airlines. Alte companii sunt așteptate să preia în viitor acest standard.
Folosind chioșcurile de îmbarcare automată, toți pasagerii listați de companiile aeriene își pot folosi biletul electronic. În cazul în care un chioșc nu poate fi folosit pentru un anume zbor, ți se va reaminti să folosești biroul de îmbarcare standard.
Când folosești un chioșc automat de îmbarcare, identificarea se realizează manual prin introducerea numărului biletului electronic sau al codului de rezervare, downloadarea pașaportului, orice card de credit cu bandă magnetică, un permis de trecere deja printat, sau prin introducerea manuală a numărului biletului electronic și a numărului respectivului card al programului de loialitate.
Dacă călătorești numai cu bagaj de mână, fă-ți pur și simplu îmbarcarea, după care prezintă-te la ieșirea adecvată fără întârziere. Dacă ai bagaj, lasă-l pur și simplu la biroul de predare a bagajelor aflat lângă biroul standard de îmbarcare. Aici vei primi un bilet pentru bagajul tău, după care te poți deplasa către controlul de securitate sau al pașaportului. Companiile care acceptă acest tip de îmbarcare sunt menționate mai jos.
Metoda de îmbarcare precizată mai sus este o metodă foarte simplă și rapidă de a reduce procesul îmbarcării, permițând călătorilor să petreacă mai mult timp în Aeroportul din Praga într-un mod confortabil.
Airlines with self check-in: